Eveniment

Transparență pe jumătate la Asociația de Proprietari nr. 11 Târgu Jiu! Salarii nete afișate pe scara blocurilor

Președintele, administratorul și personalul de îngrijire al Asociației de Proprietari nr.11 Târgu Jiu și-a afișat la scărilor blocurilor o lista cu salariile nete, încasate lunar. Salariile în cauza nu cuprind decât venitul net al acestor persoane nu și cheltuielile totale suportate de proprietari, adică CAS, șomaj, impozit.. Este firesc că nu doar atâția bani se cheluiesc pentru respectivii, ci încă un plus 37,5%. Lunar, asociația suportă cinci salarii, plus alte cheltuieli.

Deși se încearcă o transparență în asociația din zona Grivița, locatarii spun că aceasta este doar pe jumătate. Ei așteaptă să se publice și lista altor cheltuieli ocazionale, făcute însă fără acceptul și consultarea lor.

Conducerea asociației este interimară, și urmează întrunirea unei Adunări Generale. Oamenii speră că măcar atunci sa li se prezinte cheltuielile făcute de asociație fără acceptul lor.
Inspectorii de la Primăria Târgu Jiu ar avea însă competenta să verifice totuși dacă salariile și alte cheltuieli au fost sau nu aprobate în Adunarea Generală, cum prevede legea, sau în Comitetul asociației, cum se vehiculează. Locatarii sunt însă uluiți de cuantumul salariilor acestor persoane, administratorul încasând aproape 1800 de lei lunar net, fără alte dări. Nu se știe pe ce considerent a fost crescut salariul administratorului peste minimul pe economie.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *