Ultima oră

Trei fermieri care au provocat incendii de vegetație în țară vor rămâne fără banii de la APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Harghita a identificat și va sancționa trei fermieri pe ale căror terenuri au avut loc incendii de vegetație în ultima perioadă, transmite Agerpres.

Potrivit șefului APIA Harghita, Haschi Andras, în funcție de gravitatea situației, proprietarilor de terenuri li se va reducere subvenția pe suprafață.

„Noi avem un protocol încheiat cu ISU și cu Garda de Mediu. Și noi avem rolul nostru în acest protocol. Noi, teoretic, trebuie să identificăm, conform datelor GPS pe care ni le trimite ISU, proprietarul terenului. (…) Noi îl putem identifica doar în cazul în care acesta are subvenție pe suprafață. Pentru că dacă nu are, nu figurează în baza noastră de date și, practic, nu figurează pe harta noastră. (…) În cazul în care am identificat proprietarul, el va fi sancționat, conform procedurilor APIA (…), cu reducerea subvenției”, a declarat Haschi Andras.

Acesta a menționat că dacă în anul 2022 au fost peste 200 de fermieri harghiteni sancționați pentru incendierea terenurilor, în 2024 s-a ajuns la 64, semn că au avut efect campaniile de informare derulate de instituție.

„Nu vă mai curățați terenul cu chibritul”
Haschi Andras a făcut, în continuare, apel la locuitorii județului „să nu își curețe terenul cu chibritul”, avertizându-i că dacă își incendiază suprafețele riscă să piardă din subvenția pe suprafață acordată de Uniunea Europeană.

Și reprezentanții Prefecturii Harghita au avertizat, luni, în legătură cu riscurile asociate arderii vegetației uscate, în contextul în care, în ultimele zile, câteva zeci de hectare au fost mistuite de incendii.

„În condiții de secetă pedologică din această iarnă și datorită vântului puternic, astfel de situații devin deosebit de periculoase, mai ales dacă în apropierea zonelor afectate se află locuințe. Incendiile de vegetație uscată s-au extins rapid pe suprafețe mari, iar pompierii profesioniști și voluntari au depus eforturi pentru a opri propagarea focului. Este important ca oamenii să conștientizeze riscurile asociate arderii vegetației uscate. Pentru a preveni tragedii, trebuie respectate regulile de siguranță. Arderea vegetației uscate este strict interzisă, la fel și utilizarea focului deschis în zone cu risc de incendiu, mai ales pe timp de vânt puternic și secetă” se preciza într-un comunicat al Instituției Prefectului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *