La data de 1 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr de 25 de ani, din comuna Telești, despre faptul că, în timp ce se afla, împreună cu tatăl său, de 48 de ani, la una din proprietățile acestora, din municipiu, în urma unui conflict spontan cu trei pesoane de sex bărbătesc, de 17, 34 și 37 de ani, toți din Târgu Jiu, aceștia ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței apelantului, pe poarta de acces aflată în poziția deschis și ar fi exercitat acte de violență asupra apelantului și tatălui său.
Totodată, în aceeași împrejurare, cei trei bărbați le-ar fi distrus și o lacră de gard confecționată din compozit, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 lei.
Persoanele vătămate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au depus plângere penală.
În continuarea cercetărilor efectuate, față de cele trei persoane în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuite de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și distrugere.