Seară de seară, Dacia Duster cu numărul de înmatriculare GJ91DSP care aparține, în mod evident, Direcției de Sănătate Publică Gorj, este parcată lângă locuința de domiciliu a directorului executiv al instituției, Narcis Vasile Stoian, impus politic în funcție, la finele lunii februarie a.c..
Deși este o încălcare flagrantă a legii, reglementările în acest domeniu fiind foarte clare când vine vorba de reprezentanţi ai instituţiilor de stat, Stoian are impresia că, odată cu funcția, a primit cadou și mașina instituției.
Potrivit art.441, alin.2 din Codul administrativ, „Funcţionarii publici au obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând autorităţii sau instituţiei publice numai pentru desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei publice deţinute”, însă directorul DSP Gorj ignoră prevederile legale.
Trebuie spus că pentru Dusterul aflat la discreția lui Stoian, DSP plătește în jur de 2.500 de lei doar poliță RCA, CASCO și inspecție tehnică, la care se adaugă cheltuieli cu revizia sau eventuale reparații în service. În primele cinci luni ale acestui an, DSP a decontat combustibil pentru autoturismul folosit de directorul executiv de aproximativ 2.400 de lei.
Narcis Stoian deține în proprietate două autoturisme, un BMW și un Fiat, și are un salariu de 11.000 de lei, lunar, potrivit unei situații cu veniturile salariale publicată de DSP, însă nu e suficient, așa că folosește resursele instituției la cârma căreia a fost impus politic cu sprijinul PMP.
Dacă în Gorj ar exista instituții de control ar fi interesant de aflat ce menționează Stoian în foile de parcurs atunci când se deplasează cu autoturismul instituției în scop personal sau când acesta este parcat în imediata vecinătate a domiciliului său chiar și pe timp de noapte, atunci când ar trebui să stea în garajul sau curtea instituției.
Trebuie amintit că pentru fapte similare, în martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pe directorul DADR Hunedoara, după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA care au reținut în sarcina sa că, ” În perioada 1 ianuarie 2007 – 1 februarie 2008, inculpatul S.I, abuzând de funcţia sa de director executiv a D.A.D.R.- Hunedoara, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a utilizat, în mod nelegal autovehiculele din parcul auto al DADR Hunedoara, folosindu-le în interes personal şi, de asemenea, profitând de funcţia sa de director executiv şi ordonator secundar de credit a D.A.D.R. Hunedoara, a dispus decontarea pentru sine a unor cheltuieli nejustificate şi nereale, cheltuieli efectuate, în realitate în interes personal, prin faptele sale inculpatul, prejudiciind bugetul statului cu suma totală de 9.463,90 lei RON, reprezentând costul combustibilului pentru autovehiculele utilizate în scop personal şi sumele de bani încasate necuvenit cu titlu diurnă, cazare şi transport cu autoturismul propriu, cheltuieli nereale sau efectuate în scop personal”.
CĂTRE
ZIARUL GORJONLINE
În atenţia domnului Claudiu Matei
DOMNULE REDECTOR ŞEF,
Subscrisa, Direcţia de Sănătate Publică Gorj, având în vedere articolul de ziar cu titlul „TUPEU de BORFAŞ! Dusterul DSP a devenit maşina personală a directorului Stoian! Autoturismul, parcat, pe timp de noapte, la domiciliul sinecuristului”!, publicat în Gorjonline la data de 14.07.2020, formulăm
DREPT LA REPLICĂ
şi arătăm faptul că autoturismul respectiv este folosit numai în interes de serviciu de către directorul DSP Gorj, Narcis Stoian.
Menţionăm faptul că, având în vedere pandemia cu virusul SARS COV-2, directorul DSP Gorj, Narcis Stoian, are program foarte încărcat, având ca dovadă în acest sens sutele de ore suplimentare pe care acesta le-a efectuat. Arătăm faptul că, activitatea directorului DSP Gorj nu se desfăşoară doar în intervalul orar 08.00 – 16.00, ci, de cele mai multe ori acesta are activitate şi în cursul nopţii. Directorul DSP Gorj participă la toate şedinţele CJCCI, şedinţe care au durat şi până la orele 24.00. De asemenea, la orice oră din zi sau din noapte, atunci când situaţia o impune directorul DSP Gorj face nenumărate verificări la centrele de carantină din tot judeţul.
Arătăm faptul că, prin compararea situaţiei directorului DSP Gorj cu situaţia directorului DADR Honedoara, nu faceţi altceva decât să acţionaţi tendenţios, deoarece puteaţi face o adresă către DSP Gorj să vă lămurim cu privire la aceste aspecte.
În final, reiterăm faptul că, directorul DSP Gorj, foloseşte autorismul instituţiei doar în interes de serviciu.
Vă solicităm să publicaţi dreptul la replică la aceeaşi rubrică a ziarului şi să îl distribuiţi online, în toate grupurile în care aţi distribuit şi articolul publicat la data de 14.07.2020.
Director DSP Gorj,
Narcis Stoian