Actualitate

UCB a câștigat un proiect de 2,4 milioane de euro! 3000 de dascăli gorjeni urmează să aibă parte de formare gratuită!

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, prin Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, va organiza un program de formare în cadrul proiectului „Pedagogia în lumea digitală”.

Proiectul a fost depus de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, prin Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, în cadrul apelului PNRR „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar” și admis spre finanțare cu 96 de puncte. Acesta are o valoare totală de 2,4 milioane de euro și este destinat formării a 3000 de cadre didactice din județul Gorj, care activează în învățământul preuniversitar de stat la toate nivelurile. Programul de formare este gratuit, acreditat de Ministerul Educației, și urmărește dezvoltarea competențelor digitale necesare în procesul educațional.

Programul are ca obiectiv dezvoltarea competențelor digitale și de pedagogie digitală ale cadrelor didactice, pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare, a pregăti elevii pentru era digitală și pentru a crește calitatea educației, incluzând toate activitățile specifice, de la predare, evaluare, comunicarea cu părinții și până la crearea și schimbul de conținut și resurse digitale, în conformitate cu cadrul european pentru competențele digitale ale cadrelor didactice și cu standardele de competențe digitale recunoscute la nivel internațional.

Trei mii de cadre didactice gorjene vor beneficia de un curs de formare finalizat cu o certificare recunoscută la nivel național, de o perioadă de mentorat la clasă, ulterioară perioadei de formare, în care specialiști în domeniu le vor fi alături și îi vor sprijini cu tot ce vor avea nevoie și de o dotare cu echipamente și programe software în valoare de 200 euro pentru fiecare participant în parte, pentru unitatea școlară de care aparțin.

„Venim în sprijinul tuturor cadrelor didactice din județul Gorj cu acest program de formare gratuit, pe care suntem mândri că îl organizăm, atât ca universitate, cât și ca gorjeni. De la gorjeni, pentru gorjeni! Astfel, toate cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat de la toate nivelurile își vor putea dezvolta competențele digitale necesare pentru asigurarea unui învățământ de calitate. Mulțumim tuturor educatorilor și profesorilor pentru activitatea și implicarea lor și îi asigurăm că Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu prin Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic le va fi întotdeauna alături în demersul educațional pe care îl susțin.”, a spus rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, prof. univ. dr. ing. Luminița Georgeta Popescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *