Ucraina a anunțat că a atacat Insula Șerpilor.
Armata ucraineană a comunicat, marți, că a lansat câteva lovituri aeriene pe insulă.
Comandamentul Operațional Sud a precizat că a folosit „lovituri direcționate”, prin utilizarea diverselor mijloace militare.
Potrivit sursei citate, operațiunea militară este încă în desfășurare și necesită o „tăcere informațională” până la finalul misiunii, notează CNN
Insula Șerpilor (foto) a fost scena uneia dintre primele lupte, în urma invaziei declanșate de Rusia în Ucraina.
Această stâncă de 17 hectare aflată la aproximativ 45 de kilometri de țărmurile Ucrainei și României are o mare importanță strategică pentru ambele părți în conflict.
În primele zile ale războiului, garnizoana ucraineană de pe insulă a fost somată de navele ruse de război să se predea, pentru a nu fi bombardată.
Rușii fortifică Insula Șerpilor în timp ce ostilitățile se intensifică în Marea Neagră
Militarii ucraineni au răspuns printr-un „Navă rusă, du-te dracului”, expresie care a devenit un slogan al rezistenței Kievului.
Ulterior bombardamentului, soldații ucraineni au fost capturați de ruși.
Ei au făcut ulterior obiectul unui schimb de prizonieri între părți, fiind decorați de președintele Volodimir Zelenski.
După ce rușii au capturat Insula Șerpilor, ei au început o amplă operațiune de fortificare a acestui obiectiv, dezvăluită de imaginile captate din satelit.
Soldații Moscovei au săpat tranșee și au întărit pozițiile de apărare a coastei, deplasând pe insulă vehicule, instalații radar, depozite de combustibil și mijloace militare de camuflaj.
Fotografiile arată că încă mai este vizibil în partea de vest a insulei locul în care un elicopter rusesc s-a prăbușit după ce a fost lovit de ucraineni la începutul lunii mai cu o dronă Bayraktar, în timp ce debarca trupe.
Ostilitățile în Marea Neagră s-au intensificat în ultimele zile, după ce rușii au replicat unui aparent atac ucrainean asupra unor platforme de foraj cu un atac cu rachete asupra orașului Odesa.