Ultima oră

Un autoturism a fost lovit de două camioane, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Trei cetățeni ucraineni au ajuns la spital după ce mașina cu care se deplasau în județul Iași s-a răsturnat și a ajuns în câmp.

Iar la Suceava, alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de două camioane.

Cetățenii ucraineni se deplasau dinspre Botoșani spre Iași când, în comuna Movileni, șoferul a pierdut controlul volanului și mașina s-a răsturnat pe câmp.

Anchetatorii spun că vehiculul în care se aflau 5 ucraineni avea viteză. Oamenii au reușit să iasă din automobil prin trapă, înainte de sosirea echipajelor de salvare. Trei dintre ei, răniți mai grav, au fost transportați la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași.

Câteva ore mai târziu, în județul Suceava, un alt accident rutier s-a petrecut pe DN 2. De această dată, un autoturism a fost lovit de două camioane, din cauza unei manevre pripite de depășire. Autoturismul a fost lovit și în față, și în spate.

Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava: „După evaluarea medicală, trei persoane din autoturism, conștiente și cooperante, au necesitat transport la spitalul din Suceava pentru tratament de specialitate”.

În ambele cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *