Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţie de Urgenţă (ISU) Vaslui, bărbatul a intrat într-un beci în care se aflau depozitate mai multe vase cu must pus la fermentat, a ameţit, iar mai apoi şi-a pierdut cunoştinţa.
„Până la sosirea echipajelor de intervenţie, victima a fost evacuată de vecini. Pompierii l-au găsit pe bărbat în stare de seminconştienţă. Victima a fost evaluată, a primit prim-ajutor calificat şi i s-a administrat tratament de specialitate, însă după ce şi-a revenit, a refuzat să fie transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Pompierii au atras atenţia cu privire la riscul intoxicaţiilor cu dioxidul de carbon acumulat în spaţiile unde mustul este pus la fermentat, avertizând că de obicei toamna creşte numărul victimelor rezultate în urma inhalării dioxidului de carbon.
„Acest gaz emanat în urma procesului de fermentare este o substanţă toxică, fără miros, gust şi culoare, iar inhalarea acestuia poate deveni fatală pentru oameni, în cazul aflării îndelungate în spaţii închise şi neaerisite. Fiind mai greu decât aerul, dioxidul de carbon se acumulează jos la suprafaţa solului, în concentraţii înalte, iar aflarea în beciuri şi subsoluri nedotate cu canale de ventilare reprezintă un risc pentru viaţa şi sănătatea persoanelor. În funcţie de durata de expunere şi concentraţia de dioxid de carbon din aer, intoxicaţia cu acest gaz se manifestă prin dureri de cap, ameţeli şi somnolenţă, iar în cazuri grave convulsii, comă şi chiar deces. De cele mai multe ori, victime devin chiar şi persoanele care încearcă să îi salveze pe cei intoxicaţi”, mai transmit reprezentanţii ISU Vaslui.
Pentru a evita cazurile de intoxicaţie cu dioxid de carbon acumulat în spaţiile închise pe timpul fermentării mustului, ISU Vaslui recomandă ca vinul să nu fie pus la fermentat în spaţii închise. Persoanele nu trebuie să intre în încăperile în care fierbe vinul fără a asigura o ventilaţie corespunzătoare şi sunt sfătuite să anunţe pe cineva că vor intra într-o astfel de încăpere. De asemenea, se recomandă verificarea concentraţiei de oxigen din încăperi prin aprinderea unei lumânări, pompierii informând că în cazul în care flacăra se stinge, înseamnă că în spaţiul respectiv nu există suficient oxigen.