Ultima oră

Un bărbat a fost înjunghiat de mai multe ori de concubină pentru că nu i-a plăcut mâncarea gătită de aceasta

Un bărbat din județul Arad a fost înjunghiat de mai multe ori de către concubina sa, după ce i-a spus acesteia că nu-i place mâncarea pe care a gătit-o. Vecinii spun că nu este prima dată când femeia îl agresează pe bărbat.

Un bărbat de 69 de ani din localitatea arădeană Firiteaz a a fost înjunghiat de mai multe ori de către concubina sa cu 10 ani mai tânără, pentru că nu i-ar fi plăcut mâncarea gătită de aceasta, scrie Arad Online.

Femeia s-a simțit deosebit de jignită de faptul că bărbatul nu-i apreciază talentul culinar și l-a înjunghiat în torace, abdomen și umăr. Bărbatul a încercat să se apere și a prins cuțitul cu mâna, motiv pentru care a suferit tăieturi grave și în palmă.

A fost transportat cu multiple răni sângerânde la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde a intrat direct în sala de operații. La spital a ajuns și concubina sa, însă la secția de Psihiatrie.

Bărbatul a mai fost și înainte bătut de femeia sa
“La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre un scandal în familie, în Firiteaz, în urma căruia, un bărbat ar fi fost rănit. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale și evaluării stării sale, iar concubina acestuia a fost internată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, într-un dosar penal, întocmit pentru violență în familie”, a precizat agent de poliție Mădălin Herbei, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Un bărbat s-a ascuns în dulap ca să își prindă soția când îl înșală, dar a făcut o descoperire neașteptată

Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, în primul discurs de la izbucnirea războiului: „Frații din Hamas și-au plănuit singuri atacul glorios”
Vecinii cuplului spun că nu este primul incident dintre cei doi, femeia agresându-și de mai multe ori bărbatul.

În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde destinat victimelor violenţei domestice! Numărul de Telverde este 0800 500 333.

Sursa: StirilePROTV

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *