Ultima oră

Un bărbat a fost operat de cancer de prostată, însă medicii i-au amputat brațul

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a suferit o operaţie la un spital din localitatea Paderno Dugnano, în Lombardia, Italia şi ulterior şi-a pierdut braţul.

Pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru extirparea unei tumori de prostată, iar în timpul operației de îndepărtare a masei tumorale ar fi apărut o leziune gravă a arterei radiale care a declanșat ischemie la nivelul brațului.

Medicii au suspendat mai întâi operația și apoi l-au transferat pe bărbatul de 69 de ani la terapie intensivă. Apoi, cursul clinic a necesitat două operații urgente și în final, după câteva zile, amputarea unei părți a braţului pacientului.

Conorm La Stampa, avocații pacientului susţin că a fost vorba despre o eroare medicală. Problemele au apărut odată cu necrozarea degetelor mâinii, care au fost amputate mai întâi. Apoi chirurgii au decis să scoată și antebrațul.

Din cauza amputării braţului, acum bărbatul are nevoie de asistență și nu mai este autosuficient, așa că a suferit pagube enorme.

Avocaţii acestuia au anunţat că vor depune plângere pe numele anestezistului pentru că aceştia consideră că acolo a apărut problema care a dus la amputarea braţului.

Clinica San Carlo din Paderno Dugnano a demarat deja procedurile pentru stabilirea eventualelor responsabilități medicale.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *