Accidentul rutier, în care au fost implicate două TIR-uri şi un autoturism, s-a produs pe A1, în apropierea Aeroportului Arad. Acolo au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă, precum şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, potrivit news.ro.
”În urma accidentului, au rezultat 4 victime, dintre care una rămasă încarcerată, în stare de inconştienţă. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimei din autocamion, însă din nefericire aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani”, a transmis ISU Arad.
Celelalte trei victime, stabile, conştiente şi cooperante, au fost asistate la locul evenimentului de către echipajele medicale şi transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare.
Pompierii au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, doar pe banda de urgenţă a fiecărui sens de mers, fiind formate coloane de autovehicule. Se estimează revenirea la normal a circulaţiei pe autostradă după ora 16:30.