La data de 24 noiembrie 2021, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județul Mehedinți, fiind ridicate droguri de risc și diferite sisteme informatice.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, bărbatul în cauză ar fi înființat, întreținut și recoltat o cultură de cannabis de aproximativ 200 de plante, atât pentru vânzare, cât și pentru consum propriu.
La data de 31 ianuarie a.c., a fost pus în aplicare 1 mandat de aducere la sediul D.I.I.C.O.T.- B.T. Mehedinți, privind pe bărbatul cercetat în cauză, iar în urma administrării probatoriului, față de persoana cercetată a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentată unității de parchet competente cu luarea unei măsuri preventive.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.