Un copil în vârstă de cinci ani a căzut, vineri, de la etajul al nouălea al unui bloc de locuinţe din Oneşti. Echipajele medicale l-au găsit în stop cardio-respirator iar ulterior, cadrele medicale au declarat decesul copilului. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a deschis dosar penal vizând infracţiunea de ucidere din culpă.