România riscă să intre într-un colaps financiar, cel puțin aceasta este părerea mai multor specialiști care au avertizat de mai mult timp că țara noastră s-a împrumutat foarte mult în ultimii ani. Fostul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, crede că s-a greșit enorm în 2024, atunci când s-au cheltuit foarte mulți bani în an electoral pentru a mulțumi populația. Vîlceanu spune că România a ajuns în situația de a plăti dobânzi mai mari decât tot bugetul Ministerului Transporturilor.
„S-au cheltuit bani în anul electoral, fără să aibă opreliște pentru a se rezolva problema electorală, fără să te gândești că, până la urmă, banii ăia îi vei da înapoi cu dobândă. Gândiți-vă că plătim dobânzi mai mari, doar cheltuielile cu dobânzile în România sunt mai mari decât bugetul Ministerului Transporturilor. Așa am ajuns acum! Au tot strigat ei că guvernările liberale, atunci cu pandemia a trebuit să ne împrumutăm pentru că erau cheltuieli mari în sănătate și în alte domenii și atunci a crescut deficitul mult, într-adevăr”, a declarat Vîlceanu.
Vinovați de aceste împrumuturi pe care le semnalează fostul ministru Vîlceanu sunt inclusiv colegii săi de partid care s-au aflat la guvernare alături de social democrați și au format o nouă alianță, după alegerile parlamentare de anul trecut.