Actualitate

Un gorjean crește găini de origine australiană. De ce sunt speciale

Dănuț Negrescu (38 de ani) se ocupă de aproximativ trei ani de creșterea păsărilor de rasă și primele rezultate au început să apară. Acesta crește găini din rasa Australorp, de origine australiană.

Gorjeanul a fost convins de un vecin să crească această rasă pe care a început să o îndrăgească. Anul acesta, Dănuț Negrescu a fost declarat campion județean la această rasă cu un cocoș și o găină.

„Am luat, la început, pui de la un vecin de la țară. Sunt păsări mixte. Sunt foarte ouătoare. Se consideră că sunt păsările care ouă 360 de zile din 365. Ajung la maturitate la vârsta de șase luni. Nu sunt pretențioase“, a spus Dănuț Negrescu.

Acesta s-a confruntat cu o problemă la care nu se aștepta. „Este o rasă la care predomină cocoșii. Abia după doi am reușit să le stabilizez și să am nouă familii“, a povestit crescătorul.
Acesta își dorește să transforme pasiunea sa într-o adevărată afacere: „Vreau să evoluez și dorința mea este să transform pasiunea mea într-o afacere. „Este nevoie de investiții. Am început cu un incubator cu 110 ouă și întoarcere automată, după care am achiziționat un incubator cu aproape 300 de ouă“, a precizat crescătorul. Acesta își dorește să achiziționeze și alte rase de găini. El deține de anul trecut și găini din rasa Wyandotte Bordurat.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *