Eveniment

Un jandarm din Gorj a salvat o femeie de la sinucidere

Un jandarm gorjean, care în prezent lucrează în județul Timiș, a fost lăudat de superiorii săi, pe pagina de Facebook a instituției, după ce, marți, a salvat o femeie care amenința că își va pune capăt zilelor. Bogdan a reușit să o convingă să renunțe la acest gest.

„Ieri, Bogdan plecase de acasă pentru a face unele cumpărături și, pe măsură ce se apropia de Podul Traian din municipiul Timișoara, a observat două persoane care păreau agitate, încercând să ceară ajutor prin apel 112. Nu a trecut indiferent și a aflat imediat că o femeie stă pe balustrada exterioară a podului, amenințând că vrea să își ia viața. S-a apropiat precaut de femeie și a întrebat-o ce se întâmplase, cerându-i permisiunea de a se apropia întrucât nu se auzeau foarte bine. Într-un moment de neatenție, a reușit să o ia în brațe și să o îndepărteze de pericol. Colegul nostru a încercat să o liniștească și a predat-o în siguranță unui echipaj SMURD, ajuns la scurt timp. Bogdan are o experiență de 18 ani în cadrul Jandarmeriei Române, timp în care a mai salvat două vieți. Anul trecut a salvat din flăcări un bărbat, iar în anul 2015 a resuscitat o femeie, reușind să o readucă la viață după ce fusese, de asemenea, victima unui incendiu”, este mesajul postat miercuri, pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române. Bogdan a fost felicitat și de jandarmii gorjeni, care i-au fost colegi. ”În urmă cu ceva timp participasem la un curs de prim-ajutor și nu m-am gândit niciodată că urma să aplic acele cunoștințe în mai puțin de un an. Am făcut ce am simțit că trebuie să fac și am avut convingerea că voi izbuti. Am la rândul meu o familie pe care trebuie să o protejez și am vrut să fiu cât mai pregătit”, a declarat jandarmul felicitat de superiori.

„Îți mulțumim, Bogdan, pentru definiția OMULUI MODEL pe care îl reprezinți și suntem onorați să te avem printre noi!”, au mai scris reprezentanții Jandarmeriei Române.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *