Actualitate

Un lider de sindicat cere revenirea la masa caldă

Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia cere revenirea la serviciile de masă caldă pentru toată compania. Sunt doar câteva puncte de lucru unde se acordă masa caldă. În urmă cu mai mulți ani a fost luată decizia în unanimitate ca masa caldă să fie înlocuită cu tichete de masă, mai ales în urma unor probleme cu decontările. Au apărut și câteva dosare penale legat de servirea mesei calde la anumite subunități miniere.

În momentul de față, Nelu Roșca, președintele Sindicatului Liber Roșiuța din zona Motru, consideră că se impune revenirea la serviciile de masă caldă pentru salariați. În opinia lui Roșca, personalul care prestează activități în producție are nevoie de un aport caloric superior.

În plus, bonurile de masă ar fi oferite familiilor minerilor și energeticienilor și personalul companiei energetice nu ar mai fi preocupat tot timpul să își asigure hrana la locul de muncă. Astfel, ar avea de suferit, iar în timp starea de sănătate ar fi influențată negativ. Nelu Roșca mai vorbește și despre necesitatea acordării alimentației de protecție pentru personalul care lucrează în producție.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *