Asistentul medical balneofizioterapeut la Departamentul Masaj din cadrul Spitalului de Recuperare din Băile Felix a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală în formă continuată.
Bărbatul ar fi fost reclamat de cinci femei pentru că, în timpul procedurilor medicale, ar fi ajuns cu mâinile în zone nepermise. Bărbatul a fost reținut luni, iar marți a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, de la Judecătoria Oradea.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Dispune arestarea preventivă a inculpatului B.M.C. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată, totul cu aplicare art. 38 al. 1 C.p.. pe o durată de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis în baza prezentei încheieri”, se arată în minuta instanței, potrivit publicației Bihon.
Maseurul a cerut măsuri mai blânde, precum controlul judiciar ori arestul la domiciliu, dar cererea i-a fost respinsă. Cel puțin până la judecarea apelului de la Tribunalul Bihor, va rămâne după gratii.
Una dintre femei a reclamat că a fost agresată de patru ori, o altă tânără a susținut în fața anchetatorilor că a fost agresată de cinci ori, o alta spune că de două ori maseurului i-ar fi ajuns mâinile în zonele intime. O altă femeie a reclamat că în timpul masajului i-a atins o dată sânii, iar cea din urmă femeie care l-a reclamat susține că a agresat-o de patru ori. În fața anchetatorilor, el a susținut că le-a atins pe femei în anumite zone pentru că are probleme de vedere. Același lucru l-a declarat și o polițistă, pacientă a Spitalului Clinic de Recuperare din Băile Felix, arată sursa citată.
Au existat sesizări „verbale”
„Eu am fost la masaj la el și s-a comportat absolut normal. Eu cred că a ajuns în această situație pentru că are probleme de vedere. Nu vede bine și asta e, cred eu, problema. Din punctul meu de vedere este inofensiv”, a declarat polițista. Anchetatorii însă nu pot să creadă niciuna dintre versiuni pentru că numărul victimelor este prea mare ca să fie o pură întâmplare.
Directoarea Spitalului Clinic de Recuperare din Băile Felix, Ramona Suciu, susține că au fost făcute două sesizări verbale la adresa acestuia, în trecut, care nu au putut fi probate. „Nu am avut niciodată reclamații împotriva lui.”
Sursa: StirilePROTV