Se va acorda un nou ajutor social pentru români destinat categoriilor vulnerabile și antreprenorilor. Guvernul alocă 300 de milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru finanțarea serviciilor sociale și sprijinirea inițiativelor de afaceri. Iată ce condiții trebuie îndeplinite pentru a primi banii.
Un nou ajutor social pentru români!
Românii vor primi un nou ajutor de la stat. Ministrul Finanțelor a anunțat că 200 de milioane de lei vor fi direcționați către Ministerul Dezvoltării pentru susținerea serviciilor sociale. Fondurile vor ajunge la 36 de consilii județene și vor fi utilizate pentru:
• centre de zi pentru copii aflați în situații dificile
• centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități
• cămine pentru vârstnici
De asemenea, de bani de la stat vor beneficia și antreprenorii români. 100 de milioane de lei au fost alocați Ministerului Economiei pentru continuarea plăților în cadrul programului Start-Up Nation, destinat sprijinirii antreprenorilor români.
,,Am alocat alte 200 milioane lei în lunile octombrie și noiembrie, iar obiectivul nostru este să ajungem cu plățile la zi până la finalul acestui an.”, a declarat Ministrul Economiei, Marcel Boloș.
Prin aceste noi ajutoare de la stat, vor fi sprijiniți copiii în dificultate, persoanele cu dizabilități și persoanele care trăiesc în cămine, dar și antreprenorii care au bus bazele unei afaceri și sunt la început de drum.
Românii care vor primi bani în plus de la 1 ianurie 2025
Românii care vor primi bani din ianuarie 2025 sunt copiii aflați în situații vulnerabile, cum ar fi cei cu dizabilități, cu venituri scăzute sau expuși riscului de excluziune socială. În București vor fi investite 4 milioane de euro pentru servicii educaționale, medicale și de consiliere, pentru prevenirea abandonului școlar și separării de familii.
Primăriile sectoarelor 1 și 5 din București au obținut fonduri europene pentru copiii vulnerabili, și anume patru milioane de euro pentru Sectorul 1 și două milioane pentru Sectorul 5. Primăria Sectorului 1 din București a anunțat sprijinirea copiilor vulnerabili. În același timp, Primăria Sectorului 5 a implementat proiectul „ChildHub5”, destinat copiilor aflați în situații vulnerabile, cum ar fi cei cu dizabilități, cu venituri scăzute sau expuși riscului de excluziune socială. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 36 de luni, începând cu ianuarie 2025 și până în decembrie 2027.
Un alt ajutor de la stat îl vor primi familiile sau reprezentanţii legali ai persoanelor cu handicap accentuat. Acestea vor fi scutite de plata chiriei locuinței. Conform actului normativ adoptat, familia sau reprezentantul legal, pe perioada în care are în îngrijire un minor ori un adult cu handicap accentuat, va beneficia de prevederile art.20 alin.(2) lit.b), şi anume de scutirea de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale şi care sunt în folosinţa acestor persoane. De asemenea, persoanele cu handicap grav şi accentuat vor beneficia de servicii de transport interurban gratuit.
Cert este că din ianuarie 2025, copiii din categorii defavorizate vor beneficia de ajutor de la stat. Primăriile sectoarelor 1 și 5 din București au obținut fonduri europene în valoare de patru milioane de euro, bani care vor fi investiți pentru copiii aflați în situații vulnerabile, cum ar fi cei cu dizabilități, cu venituri scăzute sau expuși riscului de excluziune socială. De ajutor financiar de la stat vor beneficia nu doar românii din categorii vulnerabile, ci și antreprenorii aflați la început cu drum cu afacerea.