Actualitate

Un nou foraj pentru o comună care se confruntă cu deficit major de apă


Pentru că sunt șanse reduse ca starea de fapt să se schimbe pentru că precipitațiile au fost reduse în ultimele luni, autoritățile din Bălești au în vedere forarea unui puț de apă. Va fi al șaselea care va deservi comuna. Noul foraj va asigura mărirea debitului cu un plus de 10 – 12 metri cubi de apă pe oră.

„Avem aprobată finanțarea unui nou foraj în comună pentru că avem cele 5 sate care beneficiază de apă la program. Planul este să obținem până la jumătatea lunii august avizul de mediu pentru noul foraj și până la jumătatea lunii septembrie să fie gata și forajul de apă și să fie conectat la rețea. Eu spun că vor reuși să revenim la normal cu acest foraj, însă este nevoie și de efortul localnicilor, să nu mai ude grădinile. Apa trebuie să fie folosită pentru activitățile casnice în această perioadă și atât. Trebuie să fim și noi atenți la ce se întâmplă în jurul nostru pentru că în viitor apa va fi o resurse foarte căutată și valoroasă. Să nu o risipim. Sistemul este gestionat de Util Local. Prețul este de 4 lei metrul cub. Poate și acest lucru îi determină pe localnici să folosească apa la udat. E un preț și de 3 – 4 ori mai mic decât în alte localități.”, a menționat primarul Mădălin Ungureanu, din Bălești.

Cinci sate din comuna gorjeană Bălești nu mai au suficientă apă. Din cauza secetei și a udatului masiv, autoritățile locale au decis să furnizeze apă la program. Vizate sunt următoarele localități: Bălești, Ceauru, Tămășești, Rasova și Voinigești. Astfel, programul de furnizare a apei este dimineața între orele 05,00 și 09,00 și seara de la 17,00 la 23,00.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *