Ultima oră

Un profesor din România a fost reţinut pentru violarea a doi băieţi. Ambii minori erau elevii săi

Un profesor în vârstă de 51 de ani, din Bucureşti, a fost reţinut de procurori sub acuzaţia că, în urmă cu trei ani, ar fi violat doi băieţi, potrivit Agerpres.

„La data de 25.07.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 51 de ani), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol săvârşit asupra unui minor şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.

La data de 02.06.2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în municipiul Bucureşti, sector 3, inculpatul a întreţinut cu persoana vătămată (un băiat în vârstă de 17 ani) un act sexual oral, profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate.

La data de 17.12.2021, în timp ce se afla într-o locuinţă din Bucureşti, sector 3, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Profesorul urmează să fie dus în faţa unui magistrat de la Judecătoria Sectorului 3 cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *