Curiozități

Un pui de „rechin fantomă”, descoperit în largul coastei Noii Zeelande. Sunt foarte rar văzuți

Creatura a fost găsită la aproximativ 1200 de metri sub nivelul mării, acolo unde sălășluiesc „fantomele din adâncuri”.

Oamenii de știință au descoperit ceva extrem de rar fiind vorba de un pui de „rechin fantomă”, găsit în apropiere de Insula de Sud a Noii Zeelande, indică Institutul Național pentru Vreme și Cercetări Atmosferice – NIWA.

Translucid, gelatinos și ornat cu o pereche de ochi mari și negri, puiul care seamănă cu un extraterestru aparține uneia dintre cele mai bine de 50 de specii cunoscute de rechini fantomă, cunoscute și ca himere, care trăiesc în cele mai adânci ape ale lumii.

Un pui de rechin care arată ca un extraterestru

Chiar dacă nu sunt exact ca niște rechini, himerele sunt înrudite cu rechinii și calcanii, care sunt pești cu al căror schelet este compus din cartilagiu în loc de oase, indică Live Science.

Motivul pentru care a primit această denumire este dat de modul în care arată formele ajunse la maturitate. Dacă ar fi să arunci o privire la niște imagini cu rechini fantomă care să fi ajuns la maturitate, pentru ca mai apoi să-ți imaginezi reacția cercetătorilor care au văzut pentru prima dată această specie ieșind din valurile mării.

Proaspăt născutul pui de rechin fantomă sau himeră a fost prins în plase în timpul unei expediții a NIWA de pescuit cu traule, adâncimi de aproape 1200 de metri. Scopul era acela de a estima populația locală de pește – Hoki – folosit cel mai adesea în produsele de pește din comerț.

Potrivit experților din cadrul NIWA, embrionii rechinului fantomă se dezvoltă în ouă depuse pe fundul oceanului. Acolo, embrionul captiv se hrănește cu gălbenușul până ce vine timpul să eclozeze. Dată fiind dimensiunea mică a acestora, dar și a habitatului de mare adâncime, posibilitatea de a fi martorul unei nașteri a unui rechin fantomă este o ocazie rară.

Cercetătorii vor efectua teste pentru a identifica specia

„Îți poți da seama de faptul că este un pui de rechin fantomă pentru că are stomacul plin cu gălbenuș de ou”, spune Brit Finucci, expert în cadrul NIWA. „Este chiar spectaculos. Majoritatea rechinilor fantomă de adâncime cunoscuți sunt specimene adulte; nou-născuții sunt foarte rar văzuți, motiv pentru care știm foarte puține lucruri despre ei”.

Cercetătorii vor să facă o serie de teste genetice pe pui pentru a putea identifica specia din care aceștia dac parte. Oamenii de știință pot mai apoi compara nou-născuții cu un specimen adult din aceeași specie, pentru a înțelege mai bine modul în care culoarea, mărimea și obiceiurile alimentare ale peștelui de schimbă de la naștere până la viața adultă.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *