Actualitate

Un reputat regizor vine la Târgu Jiu pentru a-și prezenta filmul

Reputatul regizor Tudor Giurgiu va fi prezent la Târgu Jiu pentru a-și prezenta ultimul său film, „Libertate“, o creație cinematografică despre Revoluția din decembrie 1989. Evenimentul va avea loc la Cinematograful „Sergiu Nicolaescu“, în prezența regizorului și a unor actori din film.

„Este cel mai greu proiect la care am lucrat și filmul care îmi e cel mai drag din toate cele pe care le-am făcut”, a spus Tudor Giurgiu despre filmul „Libertate“.

Realizat după un scenariu semnat de Tudor Giurgiu și Cecilia Ștefănescu, filmul este inspirat din fapte reale care s-au petrecut la Sibiu, în decembrie 1989. În haosul și panica generată de protestele mulțimii împotriva autorităților, o unitate de miliție devine ținta unui asalt violent, care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, un căpitan de miliție e capturat și acuzat că e terorist.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *