Ultima oră

Un şef de post a fost găsit beat în sediul Poliţiei

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, luni după-amiază, că șeful Postului de Poliție Brâncoveni e beat în sediul postului de poliție.

Polițiștii care au mers acolo au constatat că acesta se afla în postul de poliție, beat, însă în afara orelor de program.

„În contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte, care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de polițist, prin Biroul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsurile legale în consecință”, transmite Poliția Olt.

Ulterior, polițiștii au făcut un alt control, iar pe Drumul Comunal 20, în comuna Strejești, a fost identificată o mașină de poliție. Șoferului acesteia i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă a refuzat atât testarea, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge la spital.

A fost întocmit un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge, fiind continuate cercetările de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *