Unul dintre liderii de sindicat din Energetic Oltenia este dezamăgit de slaba participare la protestele care sunt organizate de două ori pe săptămână în centrul municipiului Târgu Jiu. Vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari, Manu Tomescu, a declarat că se aștepta ca mai mulți angajați să fie interesați atât de problema pensionărilor, cât și de viitorul companiei. Sunt și mulți angajați tineri care mai au ani de zile până se vor pensiona.
Un nou protest va avea loc joi în centrul municipiului. Este o acțiune de pichetare a sediului Prefecturii Gorj de către sindicaliști din Complexul Energetic Oltenia. Primăria Târgu Jiu a avizat organizarea unui protest pentru maximum 500 de persoane.
Principalii organizatori sunt membri ai Sindicatului „Energia” din Termocentrala Rovinari. Protestul este pentru reducerea vârstei de pensionare la Complexul Energetic Oltenia, dar și pentru majorarea salariilor pentru mineri și energeticieni. În privința pensionărilor se așteaptă intrarea în vigoare a Legii PLX 7. Actul normativ nu ar acoperi și intervalul de timp 2001 – 2021. Este vorba de o perioadă de 20 de ani în care mulți angajați ai Complexului Energetic Oltenia au fost încadrați cu acordul sindicatelor în condiții normale de muncă.
Unii au reușit să își recâștige grupa de muncă în instanță, însă alții nu, iar acum au de suferit pentru că nu vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare, la fel ca alți mineri și energeticieni. Legea PLX 7 rezolvă mai mult problema vechimi de până în 2001, nu și după 2001 și până în septembrie 2021. De atunci angajații Complexului Energetic Oltenia au primit condiții speciale de muncă.