O singură persoană din județul Gorj va putea fi angajată ca salvamontist în acest an, după care vor urma doi ani în care nu va putea fi încadrat nimeni, deoarece niciun tânăr nu a dorit să se înscrie la cursul de pregătire. Potrivit șefului Salvamont Gorj, la nivelul județului este o criză de salvatori montani, pentru că tinerii nu mai sunt atrași de aventurile pe munte.
„În luna martie, o persoană din județul Gorj va absolvi cursul de doi ani de salvator montan. Este un curs care se face pe plan local. Este vorba de câteva examene care se susțin în centrul național de pregătire. După această persoană, nu mai este nimeni înscris în programul de voluntariat și formare profesională. Practic, în județul Gorj, timp de doi ani de acum încolo, nu va avea de unde să apară un salvamontist nou“, a precizat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.
În ultimul timp, Serviciul Salvamont Gorj a pierdut doi oameni de bază. „Este o problemă destul de gravă pentru noi, pentru că am pierdut doi oameni în ultimii ani. O persoană a ieșit la pensie, iar o alta a decedat, din păcate. S-a redus structura de personal și este foarte greu. Încercăm să ne mobilizăm și să facem față. Vrem să răspundem și ca resursă de personal și dăruire“, a mai adăugat Sabin Cornoiu.