Ultima oră

Un șofer de TIR moldovean a fost împușcat din invidie de un coleg italian

Caz șocat în Italia! Un șofer de TIR italian l-a împușcat pe unul dintre colegii săi, un cetățean moldovean, care abia ce fusese angajat.

Italianul, în vârstă de 58 de ani, a așteptat ca noul coleg, cu doi ani mai mai bătrân decât el, să-și termine tura, apoi a tras în acesta fără milă, informează ediția de Milano a cotidianului Corriere della Sera.

Totul s-a întâmplat vineri, 15 martie, chiar în curtea unei companii de transport din Brivio, provincia Lecco.

Imediat după atacul brutal, speriat și cu dureri mari, moldoveanul s-a urcat într-o mașină și s-a dus direct la spital.

Din fericire, bărbatul, care a fost împușcat în umăr, a scăpat cu răni ușoare, iar după câteva ore a fost externat.

Polițiștii l-au găsit pe atacator la el acasă. Acesta a recunoscut că și-a împușcat colegul și a mărturisit că a făcut acest lucru din invidie.

„Este cel mai recent venit în companie, dar i-au dat cel mai frumos camion”, a mărturisit camionagiul criminal.

„Nu este corect că i-au atribuit cel mai nou vehicul, în timp ce pe mine mă lasă să îl conduc pe cel mai vechi, cu mai mulți kilometri”, a mai spus acesta.

Pe numele individului a fost deschis un dosar penal, însă el nu a fost reținut de polițiști.

Sursa: Corriere della Sera

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *