Un bărbat din Giurgiu s-a răsturnat cu maşina, după ce a refuzat să oprească la semnalele unui echipaj de poliţie şi a pornit într-o cursă contracronometru. La scurt timp după ce au ajuns la locul accidentului, agenţii au descoperit motivele pentru care şoferul nu s-a conformat când a fost tras pe dreapta. El era beat şi nu avea permis, iar pe numele lui a fost deschis dosar penal. În urma cercetărilor făcute, poliţiştii au aflat că individul nu se află la prima abatere.
Incidentul rutier s-a petrecut noaptea trecută, pe un drum din judeţul Giurgiu, după ce bărbatul a ignorat indicaţiile poliţistului care i-a cerut să tragă pe dreapta.
„La data de 31 ianuarie a.c., ora 01.20, în localitatea Cartojani, județul Giurgiu, polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Astfel, polițiștii au urmărit autoturismul în cauză, pe o distanță de aproximativ 1.000 de metri, bărbatul în cauză pierzând controlul asupra direcției de mers, și, ulterior, răsturnându-se cu autoturismul în șanțul de pe partea opusă sensului de deplasare”, au transmis oficialii IPJ Giurgiu într-un comunicat.
Şoferul de 47 de ani a fost pentru alcool, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a refuzat să îi fie recoltate probe biologice de sânge, iar în timpul verificărilor, agenţii au aflat că bărbatul nu are permis.
Mai mult, în perioada 2019-2020, acesta a săvârșit mai multe infracțiuni la regimul rutier, fiind condamnat penal în aceste cauze.
„(…). La data de 3 februarie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, a fost reținut, pentru 24 de ore”, conform IPJ Giurgiu.
În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat unităţii de parchet competente, cu propuneri procedurale.