Ultima oră

Un tânăr și-a făcut nevoile pe o mașină de Poliție, iar imaginile au ajuns pe internet

Întreaga scenă s-a petrecut în zona Podul de Piatră din Iași. Polițiștii au reușit să-l identifice pe bărbat și îl anchetează acum pentru ultraj contra bunelor moravuri.

„Urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind acte de exhibiționism ce ar fi fost comise de un bărbat în apropierea unui auto aparținând Poliției Locale Iași, ne-am sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. În urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Iași au identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, acesta fiind audiat. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Nu este singurul caz de ultraj contra bunelor moravuri de la Iași.

Un obsedat sexual a scăpat de pușcărie după ce a făcut gesturi obscene în Gară! Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus recent condamnarea lui Gheorghe Tudose, dar pedeapsa aplicată acestuia este cu suspendarea executării.

„Instanța îl condamnă pe inculpatul Gheorghe Tudose la pedeapsa rezultantă de 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri”, au menționat judecătorii ieșeni, potrivit BZI.

De asemenea, magistrații l-au obligat pe individ și la efectuarea unei munci neremunerate în folosul comunității, timp de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Miroslava sau al Direcției de Asistență Socială Iași. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă. Procesul lui Gheorghe Tudose a început pe 16 aprilie 2020. Asta, după ce individul fusese reținut pentru 24 de ore, între 3 și 4 martie 2020.

Conform anchetatorilor, la finele lunii februarie a acestui an, individul și-a expus organele genitale și, mai apoi, s-a masturbat în Gară, în fața unei tinere de 18 ani. Astfel, tânăra de 18 ani a trecut prin clipe de coșmar după ce s-a trezit lângă ea cu individul făcând gesturi obscene. Fata a mers speriată la polițiști și le-a povestit prin ce a trecut. La scurt timp, oamenii legii l-au identificat pe bărbat, care are în „CV” fapte similare.

Anchetatorii au mai afirmat că, în trecut, Tudose a comis fapte similare.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *