Ultima oră

Un tren personal, în care se aflau zeci de călători a luat foc

Călătorii au coborât de tren și nu sunt victime, anunță echipele care intervin la fața locului.

Incidentul s-a produs în comuna Văcărești. La fața locului intervine Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

Potrivit pompierilor, flăcările au izbucnit la sistemul de cuplare și transmisie dintre locomotivă și vagon. În vagon nu se aflau persoane, toți pasagerii evacuându-se în siguranță, au transmis pompierii. Ei au reușit să localizeze incendiul și astfel au limitat valoarea pagubelor

Accident feroviar în Bălteni, județul Olt: Un tren de călători a lovit remorca plină cu gunoi a unui camion
„La fața locului echipajele de intervenție au constatat faptul că incendiul se manifesta la sistemul de cuplare si transmisie între locomotivă și vagon.

În vagon nu se aflau persoane, toți pasagerii autoevacuându-se în siguranță. Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a transmis ISU Dâmbovița.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *