În conferinţa sa de presă săptămânală, demnitarul ungar a menţionat Serbia, Croaţia, Slovenia, Slovacia şi Austria, unde numărul cazurilor de COVID-19 a sporit în ultimele două săptămâni. Echipa operativă a guvernului ungar va avea o reuniune în cursul zilei de joi pentru a discuta despre regulile respective, informează Agerpres.
Pe de altă parte, Gergely Gulyas a precizat că ”nu poate fi exclusă” introducerea unor restricţii mai dure referitoare la epidemia de COVID-19. El a spus că numărul cazurilor este în scădere în Ungaria, dar a adăugat că ”nu acelaşi lucru” se întâmplă în ţările vecine.
„Frontierele sunt deschise şi oamenii pot călători, dar a sta acasă este mai sigur”, a afirmat Gulyas. El a susţinut că focare minore ale infecţiei care s-au înregistrat recent în Ungaria au fost asociate, în fiecare caz, cu persoane ce reveneau din străinătate. „Obiectivul este de a menţine actuala tendinţă bună”, a mai spus oficialitatea ungară.