Uzina Mecanică (UM) Sadu folosește și în prezent la fabricarea muniției echipamente foarte vechi, din anul 1939, care funcționează din momentul deschiderii unității. Primarul orașului Bumbești Jiu, Constantin Bobaru, care a fost angajat la uzinei, a spus că aceste echipamente sunt folosite în special la realizarea tubului. „UM Sadu lucrează cu echipamente foarte vechi, uzate fizic și moral, din anul 1939, atunci când fabrica a fost pusă în funcțiune. Nu mai poți să fii performant din punct de vedere al calității, cât și al prețurilor, pentru că UM Sadu produce pentru o nișă de piață, care este penetrată de agenți economici care produc mult și ieftin, la timp și repede. (…) Se lucrează pe elemente de oțel, pe elemente de alamă și de bimetal. Calibrele sunt diferite, începând de la cele NATO și până la calibre ex-sovietice. Aceste mașini fac aproape de toate. Pe partea de uzinaj, acolo unde se face tubul, se lucrează pe muniția consacrată de tip sovietică, cu aceste echipamente vechi“, a precizat Bobaru.
0 1.582