La data de 01 septembrie 2024, în jurul orei 15:30, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, un cetățean din comuna Turcinești satul Cartiu, semnala faptul că în apropierea locuinței sale a observant o ursoaică cu doi pui.
Prezența animalelor sălbatice în zonele locuite poate fi una foarte periculoasă pentru cetățeni. Imediat după primirea apelului și direcționarea echipajelor de intervenție către locul evenimentului, prin intermediul aplicației Ro-Alert a fost transmis un mesaj de avertizare a populației din zonă.
La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD din cadrul instituției noastre și un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj care au monitorizat zona pentru identificarea animalelor. Cel mai probabil, speriate de zgomotele produse de cetățean, animalele s-au retras în mediul natural.
Atragem atenția că animalele sălbatice pot fi speriate de prezența oamenilor și pot deveni agresive. Dacă vă confruntați cu o astfel de situație, adăpostiți-vă în locuințe, păstrați distanța față de animal și să nu încercați să-l fotografiați sau să îl hrăniți.