Directorul Termocentralei Rovinari, Laurențiu Ciurel, susține că au apărut tot felul de tergiversări și tălpi care se pun” în privința finalizarea lucrărilor de modernizare a grupului nr.5.
Lucrările de modernizare a grupului nr. 5 au început, de mai bine de 10 ani, și ar fi costat în jurul a 140 de milioane de euro. Grupul ar trebui pornit anul acesta. Numai că, directorul Termocentralei Rovinari, Laurențiu Ciurel, susține că au apărut tot felul de tergiversări și tălpi care se pun” în privința finalizării lucrărilor. Șeful colosului energetic afirmă că dacă, în maximum 10 zile, nu se vor lua decizii pentru “ducerea unor contracte mai departe”, va spune, de fapt, “ce se întâmplă”.
“Toată lumea spune asta, nu e unul pe care sa-l întrebi să spună că nu vrea să mai pornească grupul 5, din păcate, pare că e doar la nivel declarativ, până acum. Eu încă mai cred că sunt doar greșeli din lipsă de experiență sau nu știu cum să le cataloghez, dar dacă, în maxim 10 zile, nu se iau decizii pentru ducerea unor contracte mai departe pentru rezolvarea unor situații, cred că o să spun, de fapt, ce se întâmplă, pentru că nu pot fi numai coincidențe. Deci, rezolvi într-o parte și dai de o piedică în altă parte. E vorba de terți, oameni și firme cu care am avut contracte, tot felul de tergiversări, de prelungiri, de tălpi care se pun, lucruri complet anormale. Adică, ar trebui cu totul și cu totul o altă abordare dacă am vrea cu adevărat să pornim grupul 5 anul ăsta. Nu știu să spun exact cine nu vrea sau poate că o știu, dar nu e momentul încă s-o spun, dar așa pare, că nu se dorește pornirea acestui grup. Și mai e un lucru, termocentrala aceasta poate să ducă 3 grupuri fără probleme. Chiar dacă ni se tot spune că nu poate, cred că o cunosc destul de bine ca să știu ce spun. Nu trebuie să însemne pornirea grupului 5 oprirea definitivă a grupului 6, cum se încearcă”, a precizat Laurențiu Ciurel.