Actualitate

Valoarea estimată a salariilor compensatorii la CEO

Sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia au început să calculeze salariile pe care angajații le vor încasa în cazul unor programe de disponibilizări colective. La nivelul Complexului Energetic Oltenia vor fi acordate, în funcție de anii până la vârsta pensionării un anumit număr de salarii compensatorii medii brute pe fiecare salariat. Se va începe de la un salariu compensatoriu și se va ajunge la maximum 24 de lefuri medii brute compensatorii.

Suma cea mai mare pe care o va putea încasa un angajat va fi, în funcție de venituri, cuprinsă între 150.000 și 180.000 de lei net. Inițial, angajații și sindicatele ceruseră 40 de salarii compensatorii. Administrația a oferit numai 12 lefuri compensatorii și în cele din urmă s-a stabilit să fie acordat un număr de maximum 24 de salarii la plecarea din Complexul Energetic Oltenia.

Vor fi acordate între 1 și 6 salarii pentru salariații care au mai puțin de un an până la pensionare; între 7 și 20 de salarii pentru cei care mai au între 1 și 4 ani până la pensie și între 21 și 24 de salarii compensatorii pentru cei care au peste 4 ani până la pensionare. ⁠Valoarea unui salariu compensatoriu va fi egală cu media salariului brut individual realizat pe ultimele trei luni, dar nu mai mare decât salariul mediu brut pe societate realizat în luna anterioară concedierii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *