Vaticanul a anunţat duminică că toate celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui vor avea loc „fără prezenţa fizică a credincioşilor” în Piaţa Sf. Petru, din cauza pandemiei de coronavirus, o măsură considerată fără precedent în vremurile moderne.
Nu este clar cum vor fi reduse evenimentele de amploare însă, potrivit unor surse consultate de Reuters, se analizează posibilitatea ca acestea să fie organizate în spaţii închise, inclusiv în Bazilica Sf. Petru şi în Capela Sixtină, cu participarea unui grup restrâns, reprezentativ.
Preoţii i-au îndemnat pe credincioşi să participe la slujbe prin intermediul televiziunii şi al internetului.
Potrivit unui comunicat al Vaticanului, suveranul pontif s-a rugat pentru sfârşitul pandemiei şi pentru cei bolnavi, familiile acestora şi sănătatea personalului sanitar şi a lucrătorilor care au grijă de farmacii şi de magazinele cu alimente, pe fondul unei carantine la nivel naţional.
sursa: a1.ro