Actualitate

Veniturile de completare pentru MINERII ce vor fi CONCEDIAȚI, aprobate de Guvern

Ordonanța de urgență ce prevede acordarea de venituri de completare pentru salariații companiilor din care se vor face concedieri colective a fost aprobată în ședința de joi a Guvernului.

Aproximativ 9000 de mineri din cadrul Complexele Energetice Oltenia și Hunedoara care vor fi concediați în urma disponibilizărilor colective vor primi venituri de completare pe o perioadă de 24, respectiv 48 de luni. Plățile sociale se ridică la circa 916 milioane de lei. Potrivit Ordonanței de urgență, veniturile de completare vor fi acordate pentru concedierile care vor avea loc până în anul 2032. “Astăzi(nr. joi) am adoptat în ședința de Guvern Ordonanța de Urgență privind modificarea si completarea OUG nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024. Pentru cei de la CEO, CEH, Societatea Națională de Închideri de Mine Valea Jiului S.A. și Compania Națională a Uraniului S.A. ce vor fi disponibilizați am luat măsuri de protecție socială, dublate de măsuri de sprijinire în vederea recalificării sau reconversiei profesionale. Astfel, toți cei disponibilizați vor beneficia de plăți compensatorii și venituri în completare stabilite diferențiat până la 24 luni, respectiv 48 de luni”, a scris, pe pagina de socializare, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *