Baciu a mai anunțat și că o tranșă-record de vaccin Pfizer, de peste 725.000 de doze, va fi livrată în România în ultima săptămână din aprilie.
Cele mai multe doze pe care le va primi șara noastră luna viitoare, respectiv 3,8 milioane, vor fi de la Pfizer. Potrivit lui Baciu, calendarul livrărilor de vaccinuri împotriva Covid-19 din mai este următorul:
– Pfizer: peste 697.000 de doze livrate săptămânal și peste un milion în ultima săptămână.Total: peste 3,8 milioane de doze
– Moderna: livrări săptămânale a câte 128.400 de doze. Total: 513.600 de doze.
– AstraZeneca: peste un milion de doze
– Johnson&Johnson: 518.000 de doze așteptate în mai, ”în funcție de cum vor arăta lucrurile pentru acest vaccin.”
Astfel, numărul total al dozelor de vaccin pe care le va primi țara noastră luna viitoare se ridică la 5.962.000. Cifrele sunt asemănătoare și pentru luna iunie, urmând să fie comunicate, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătății.