Deputații PNL Gorj au decis să voteze proiectul de reducere a vârstei de pensionare, deși au spus în nenumărate rânduri că dacă legea ar fi votată, Complexul Energetic Oltenia ar putea rămâne fără angajați în producție, forța de muncă fiind îmbătrânită. În plus, compania nu și-ar putea permite să plătească circa 50 de milioane de euro către stat, pentru ca minerii și energeticienii să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare. Gheorghe Pecingină spune că votul pe care-l va da în plenul Camerei Deputaților pentru reducerea vârstei de pensionare nu înseamnă că proiectul va avea și susținerea Partidului Național Liberal. “Am promis că nu voi mai vorbi despre această lege. Am avut o discuție cu protestarii din Piața Prefecturii. Nu înțelegeam de ce sunt eu atât de antipatic. Mi-au zis să nu mai vorbesc, pentru că, de fiecare dată când vorbesc, vin cu argumente pentru care legea nu poate fi adoptată. Am zis ok, dar sunt lucruri pe care trebuie să le știm și să nu ne ia pe nepregătite o eventuală respingere. Când va veni în plen, vom vota legea și eu și Dan Vîlceanu. Nu voi vota niciodată împotriva a ceva ce consideră gorjenii că este benefic. Asta nu înseamnă că legea va trece de votul Comisiei de Muncă. S-ar putea să avem o repoziționare și din partea USR-ului. Am zis să nu mai discut despre această lege, să nu mai fie interpretate declarațiile mele și să nu-i mai supăr pe oameni. Sunt acolo, în Piața Prefecturii, câțiva oameni pe care-i respect foarte mult, nu sunt vedete. Nu voi participa la ședința Comisiei de Muncă. Nu știu dacă m-aș putea abține la argumentele puerile și minciunile care se spun acolo”, a conchis deputatul PNL.
0 1.144