Grupul 5 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari ar urma să fie pus la dispoziția Sistemului Energetic Național la sfârșitul lunii septembrie. Acest lucru îl susține liderul celui mai mare sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Gabriel Căldărușe.
Sindicalistul afirmă că, această variantă este cea mai plauzibilă, în urma discuțiilor pe care le-a purtat cu șefii termocentralei.
„Lucrurile merg în direcția pozitivă, în sensul că, după probele care au fost făcute, capacitatea respectivă urmează să fie pusă la dispoziția Sistemului Energetic Național la finalul lunii septembrie. Este un grup care are printre cele mai bune randamente din Europa”, a declarat Căldărușe.
Avertismentul lui Ciurel
Fostul șef al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel a fost cel care a tras un prim semnal de alarmă referitor la lucrările de la grupul V. Practic, Ciurel a amenințat conducerea companiei energetice că, în cazul în care în următoarele 10 zile lucrurile nu vor evolua pozitiv, atunci va divulga mai multe aspecte.
”Dacă, în 10 zile, nu se iau decizii pentru ducerea unor contracte mai departe, o să spun, de fapt, ce se întâmplă. Nu pot fi numai coincidențe”, spunea Ciurel cu o lună în urmă.