Angajații din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor beneficia și în acest an de o sumă consistentă de bani din economia de la fondul de salarii. Acest lucru s-a întâmplat în fiecare an, însă acum ar putea să fie vorba de o sumă mult mai consistentă față de anul 2022. Dacă anul trecut fiecare miner și energetician a încasat o mie de lei, acum suma ar urma să fie de aproximativ 4000 de lei brut, conform unor surse din cadrul companiei energetice. Totuși, sursele noastre spun că totul se va definitiva spre sfârșitul acestei luni, mai ales că în decembrie, administrația CE Oltenia are foarte multe cheltuieli cu bonusurile pe care le acordă angajaților, iar acest lucru ar putea duce la diminuarea acestei sume de care ar urma să beneficieze salariații. Până în momentul de față, conducerea CE Oltenia și liderii de sindicat care au drept de negociere nu au stabilit o dată concretă la care ar urma să aibă loc discuțiile pe această temă, însă, tatonări pe marginea acestui subiect au existat și la ultimele întrevederi dintre cele două părți.
0 5.577