Ansamblul „Calea Eroilor” realizat de sculptorul Constantin Brâncuși, la Târgu Jiu, este evaluat la o sumă impresionantă. Scriitorul și jurnalistul Laurian Stănchescu a declarat că, în urma unor discuții cu experți din țară și din străinătate, valoarea estimată a operelor brâncușiene de la Târgu Jiu este de peste 24 de miliarde de euro. Nu se știe ce s-a avut în vedere când a fost propusă suma respectivă. Cert este că, înainte de 1990, la nivel local se vorbea de o valoare de peste un miliard de euro.
„Din discuțiile pe care le-am purtat în țară și în străinătate cu specialiști în artă s-a vehiculat suma de 24 de miliarde de euro. Toată lumea și-ar dori astfel de opere în patrimoniu. Noi avem noroc să avem cel mai important ansamblu sculptural realizat de Constantin Brâncuși. Dar se pare că încă nu știm ce avem și ce ne-a lăsat, după cum se spune și într-un aforism de-al său”, a declarat Laurian Stănchescu, inițiator al proiectului de lege prin care a fost introdusă Ziua Națională „Constantin Brâncuși”.
Statul român, prin Ministerul Culturii, încearcă de mai mulți ani să includă Ansamblul „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu în Patrimoniul Mondial al UNESCO. O încercare în acest sens va avea loc și în 2023.