Ultima oră

VEZI ce RITUAL are ANDRA înaintea fiecărui concert

Andra reuşeşte de fiecare dată să facă spectacol pe scenă. Admiratorii săi aşteaptă cu nerăbdare concertele sale.

Recent, aceasta a oferit un interviu în cadrul căruia a explicat ce face înainte de fiecare prestaţie. Mai exact, vedeta preferă înainte de fiecare concert să se autoizoleze de familie. Aceasta petrece noaptea de dinaintea spectacolului la hotel, acolo unde se relaxează, dar ia și câteva ore de pauză vocală.

„Vorbim cu câteva săptămâni înaintea unui concert, fiecare mai vine cu câte o idee sau ne trimitem mesaje audio. De asemenea, obișnuim ca și după spectacole să stăm de vorbă despre ceea ce a fost bun, dar și despre ce putea fi și mai bine”, a spus un membru al echipei pentru Playtech.

Mai mult, înainte să urce pe scenă, de fiecare dată, Andra rostește încet rugăciunea ”Tatăl nostru”. În cuda faptului că este una dintre cele mai bune voci din România, soția lui Cătălin Măruță nu este lipsită de emoții. Iar, câteodată, o copleșesc.

„Să spun o rugăciune în gând nu vine dintr-o teamă, ci este o activitate care îmi reconectează mintea cu corpul, ceea ce mă ajută, mai ales dacă am emoţii. Mă ajută amintirea senzaţiei de relaxare pe care o aveam atunci când spuneam rugăciunea aceasta în copilărie, înainte de culcare, lângă mama mea”, a spus ea în cadrul unui interviu mai vechi.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *