Pe malul stâng al Sohodolului, de la podul de peste râu, la intrarea în localitatea Arcani, au fost depozitate tone de moloz și gunoi menajer. Peisajul dezolant nu face parte din areal, însă imaginile ajunse în spațiul public nu i-au trezit din lentoare pe cei care ar trebui să demareze verificări în acea zonă. Grămezile de moloz se întind pe sute de metri, iar unii localnici spun că cei care au descărcat resturi din demolări acolo au făcut-o cu dezlegare de la primarul comunei, care a transmis în comunitate că în acea zonă e groapă de gunoi.
Pe celălalt mal situația nu e deloc diferită! În apropiere de satul Stroiești, au fost depozitate resturi menajere, piese auto, obiecte de mobilier, și alte lucruri care nu le-au mai fost de folos unora în gospodărie.
Cei de la Garda Națională de Mediu și nici cei de la Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salaubrizare Gorj nu au trecut, deocamdată prin acele locuri, după cum e evident.