Doi tineri motociclişti, de 17 şi 18 ani, au fost răniţi, într-un accident rutier produs în judeţul Ilfov, evenimentul fiind surprins în imagini. Acestea arată cum o maşină a virat la stânga în loc nepermis şi le-a ieşit în faţă celor doi tineri.
”În imaginile video este surprins un accident petrecut la intersecţia dintre Sos. Fundeni şi strada Teiului. Acest tragic eveniment ne arată din nou de ce trebuie să respectăm regulile de circulaţie, semnele şi marcajele rutiere! La 270 m distanta de locul unde s-a întâmplat acest eveniment s-a creat posibilitatea efectuării virajului în condiţii de maximă vizibilitate. Un eveniment ce putea fi evitat”, a transmis Primăria Dobroeşti, judeţul Ilfov, care a şi publicat imaginile cu evenimentul rutier.
IPJ Ilfov a precizat că poliţiştii oraşului Pantelimon au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Teiului, din comuna Dobroeşti s-a produs un accident rutier.
”La faţa locului s-au deplasat, poliţiştii rutieri din Pantelimon, pentru efectuarea activităţilor din competenţă, iar din primele verificări a rezultat faptul că, în accident au fost implicate un autoturism şi două motociclete. Din impact, a rezultat rănirea a 2 tineri de 18 şi 17 ani, care se deplasau cu moto, aceştia fiind transportaţi la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Ilfov.