Ultima oră

VIDEO: Gorjeni arestați pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri și spălare de bani

La data de 25 aprilie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de mare risc și spălarea banilor, fiind dispusă reținerea a 6 persoane bănuite.

Astfel, polițiștii au pus în aplicare 38 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Gorj și Vâlcea și în municipiul București, fiind puse în executare și 30 mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, în anul 2019, s-ar fi constituit, pe baza relațiilor de familie, un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat și alte persoane, grup care ar fi acționat pe teritoriul Irlandei în scopul exploatării sexuale a numeroase persoane, obținând astfel sume de bani.

Totodată, liderii grupului infracțional ar fi organizat și dezvoltat o rețea de prostituție, determinând și înlesnind practicarea prostituției a aproximativ 30 de persoane, de la care ar fi perceput sume de bani, sub forma unor procente din câștigurile realizate, între 40% și 70%.

De asemenea, activitatea membrilor grupului ar fi constat în asigurarea cazării în imobilele închiriate și perceperea unor sume de bani cu titlul fictiv de chirie, achiziționarea biletelor de avion pentru deplasările pe ruta România-Irlanda, crearea, administrarea anunțurilor online și intermedierea legăturilor, transportul și protecția la locațiile clienților, dar și vânzarea, prin intermediul persoanelor vătămate, a drogurilor de mare risc către clienți, în scopul obținerii unor câștiguri mai mari.

Astfel, membrii grupului infracțional organizat ar fi utilizat un circuit financiar complex în activitatea de disimulare a foloaselor patrimoniale obținute de pe urma practicării prostituției, sumele de bani obținute fiind transferate în România, atât prin servicii de transfer monetar rapid, cât și prin intermediul unor conturi bancare deschise pe numele unor persoane interpuse.

Ulterior, veniturile ar fi fost utilizate pentru achiziționarea pe teritoriul României a mai multor bunuri mobile (autoturisme) și imobile (terenuri, apartamente, edificarea de construcții etc.), atât pe nume propriu, cât și pe numele membrilor familiei, utilizate însă, în fapt, de către membrii grupului.

Totodată, membrii grupului infracțional organizat ar fi înființat societăți comerciale ce au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul sau închirierea de bunuri imobile, cu scopul de a desfășura o activitate aparent legală, în vederea disimulării veniturilor provenite din activitatea infracțională.

De asemenea, în cauză s-a reținut și faptul că, în perioada 2021 – 2023, parte dintre membrii grupului infracțional organizat ar fi vândut diverse cantități de droguri de mare risc consumatorilor în județele Gorj și Vâlcea.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 2.245 de euro, 3.361 de lei, 29 de terminale mobile, 25 de cartele SIM, 13 memory stik-uri, un hard disk, o tabletă și 3 laptopuri.

Totodată, au fost indisponibilizate două arme airsoft, 58 de bile metalice, droguri de risc și mare risc, precum și comprimate și fiole din categoria anabolizantelor, 4 grindere și un cântar de mare precizie.

A fost instituită măsura sechestrului asigurător cu privire la zece autoturisme și un motociclu.

La activități au participat și 2 polițiști din Irlanda.

În cursul de astăzi, 26 aprilie a.c., urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj, cu propunerea de arestare preventivă a celor 6 persoane bănuite, pentru 30 de zile.

Cooperarea judiciară a fost facilitată prin intermediul EUROJUST, fiind încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare din Irlanda.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic și de Criminalistică.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, serviciilor de combatere a criminalității organizate Vâlcea, Mehedinți și Olt, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, brigăzii de combatere a criminalității organizate Craiova și Pitești și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tudor Vladimirescu Gorj și Grupării de Jandarmi Mobile Frații Buzești Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *