Dezvăluiri

VIDEO. Mașină de poliție filmată când încalcă regulile de circulație, fără să fie în vreo misiune!

O mașină care aparține Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj a fost filmată, în Tg-Jiu, în timp ce a efectuat un viraj la stânga, încălcând linia continuă, la intersecția străzilor Victoriei cu 30 Decembrie, în fața restaurantului ”Ambasador”. Trebuie precizat că polițiștii au ignorat semnul ”obligatoriu la dreapta”, deși nu aveau semnalele acustice și luminoase pornite și nu se aflau în misiune. Cei care au văzut imaginile s-au declarat contrariați de faptul că tocmai polițiștii, cei care trebuie să vegheze la respectarea legii, încalcă legea.

O mașină a IPJ Gorj a fost filmată în timp ce efectua o manevră neregulamentară, în trafic, la ieșirea de pe strada 30 Decembrie, în strada Victoriei. În imagini se observă cum autospeciala poliției pătrunde în intersecție, ignoră indicatorul rutier ”obligatoriu la dreapta”, încalcă linia continuă și își continuă drumul spre Sudul orașului. De remarcat că Duster-ul de poliție nu era în misiune, neavând girofarul și sirenele pornite. Cel care a realizat filmarea a fost revoltat pentru că tocmai polițiștii recurg la astfel de manevre contrare legii.

În situația în care un simplu cetățean ar fi încălcat regulile de circulație în același mod, risca între 9 și 20 de puncte amendă, adică între 1.305 lei și 2.900 de lei, plus 6 puncte de penalizare.

Dacă proceda corect, echipajul ar fi trebuit să vireze la dreapta și să întoarcă în primul sens giratoriu sau la intersecția cu strada Nicolae Bălcescu.

”Unii chiar profită de haina statului la maximum, mai ales copii nou-apăruți în sistem”, a spus o târgujiancă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *