Dezvăluiri

VIDEO. Niciun elev, la cursurile anunțate de deputatul Miruță! Ușile sediului USR Gorj, ferecate!

„Implicarea USR Gorj în actul educațional nu este doar o lozincă!”, ținea să precizeze deputatul Radu Miruță, la finalul unui comunicat în care anunța că profesorii de la partid vor face cursuri cu elevii care se vor înscrie la sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat, chiar în sediul formațiunii politice. La cursurile de pregătire nu era niciun elev, luni, după-amiaza, deci lozincile fără substanță, fără conținut l-au lovit, din nou, pe Miruță la propagandă. Cât privește implicarea USR Gorj în actul educațional, e dezastru: Marius Daniel Stroie, inspector școlar general adjunct, Gabriel Modroiu, inspector școlar managementul resursei umane, Ilarie Ionescu, inspector școlar managementul dezvoltării resursei umane, trei useriști numiți în funcții la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, fără concurs.

În urmă cu două săptămâni, președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, anunța, într-o postare pe Facebook, că profesorii din partid vor susține cursuri cu elevii care se pregătesc pentru sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat. ”Începând cu 26.07.2021, colegii noștri profesori, îndrumă gratuit, în conformitate cu programa școlară, elevii care se vor prezenta la sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat.

Pregătirile cu elevii vor avea loc la matematică – de doua ori pe săptămână și la limba și literatura română – o dată pe săptămână, la sediul USR Gorj de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu”, preciza deputatul.

Evident că anunțul începe cu o formulare propagandistă, ”Ajutăm elevii gorjeni să promoveze examenul de bacalaureat” și se încheie cu alta, la fel de grețoasă: ”Implicarea USR Gorj în actul educațional nu este doar o lozincă!”.

Ce a rămas din formulările demagogului Miruță?

Luni, 9 august a.c., la orele 18,00, când la sediul USR Gorj ar fi trebuit să aibă loc cursuri la limba și literatura română, ușile de la Casa de Cultură erau ferecate și nici urmă de elev sau profesor la sediul partidului, după cum se poate observa din imagini.

Dar, pentru că a amintit deputatul Miruță de implicarea USR Gorj în actul adițional, trebuie menționate numirile, fără concurs, făcute de partid la vârful ISJ Gorj: Marius Stroie, vicepreședinte USR Gorj, inspector școlar general adjunct; Gabriel Modroiu, cumnatul lui Miruță, inspector școlar managementul resursei umane; Ilarie Ionescu, cel care denunța numiri politice la Liceul Stoina, cât timp a fost profesor, a fost uns inspector școlar managementul dezvoltării resursei umane.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *