Eveniment

VIDEO: Polițiști scuipați și înjurați, în plină stradă, la Stănești

Imaginile surprinse în comuna Stănești, duminică, în care doi tineri, între care unul încătușat, înjură, amenință cu bătaia și scuipă doi polițiști, au devenit virale în mediul online. Totul s-a întâmplat după ce echipajul a fost chemat la fața locului, să aplaneze un conflict izbucnit între patru bărbați, doi din Buzău și doi din Stănești. Reprezentanții IPJ Gorj au precizat cum au decurs lucrurile. „Urmare a unui apel la 112, prin care se sesiza o stare conflictuală, un echipaj de Poliție s-a deplasat la fața locului, reușind imobilizarea unui bărbat, moment în care, mai multe persoane au intervenit, pentru a-l scăpa. Imediat, polițiștii prezenți la fața locului au solicitat sprijin, astfel încât, spre localitatea respectivă, au fost redirecționate echipaje de ordine publică și ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale. În prezent, unul dintre cei doi agresori, un tânăr de 23 de ani, din judetul Buzău, se află in custodia Poliției, iar celălalt a fost identificat și este căutat de către forțele de ordine. Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj”, a precizat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Scandalul a fost filmat de un martor, cu telefonul mobil.
„Vrei să te bat cu pistolul în mână?”, întreabă unul dintre tinerii recalcitranți, în timp ce unul dintre polițiști are pistolul îndreptat spre el. Victor Țuhașu a explicat și de ce oamenii legii au acționat în acest mod.

„Precizăm că, la momentul intervenției în cadrul unui eveniment, polițiștii acționează gradual si proporțional, scopul nostru fiind evitarea escaladării conflictului, prevenirea actelor de violență si foarte important salvarea de vieți”, a mai precizat Victor Țuhașu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *