A fost final de drum, duminică, pentru soții Diana și Alexandru Giurcă. Cei doi au decedat, în urma unui tragic accident rutier, care a avut loc pe autostrada A1. Tânăra familie se întorcea de la București de la spital unde copilul, în vârstă de 5 ani, al cuplului a fost operat de polipi. Pe fondul oboselii, cel care a urcat la volan a fost Alexandru Giurcă, soția sa fiind cea care a condus spre București și în capitală. Alexandru a condus, deși avea carnetul suspendat pentru viteză, povesteau, ieri, cei care au participat la înmormântare. Viteza și un TIR care a stropit parbrizul șoferului au fost cauzele care au provocat tragedia din următoarele secunde. Mașina s-a izbit de glisiera mediană ce desparte cele două sensuri de mers de pe A1. Impactul a fost atât de puternic, încât BMW-ul a fost practic străpuns de bara metalică.
La locul tragediei au intervenit Detașamentul ISU Găești cu o autospecială pentru stingere cu modul descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Dâmbovița. După impactul teribil, au rezultat trei victime: două persoane încarcerate, inconștiente, care au fost transportate la spital și un copil neîncarcerat, conștient, care a fost dus, de asemenea la spital. În urma impactului, Alexandru, apreciat bucătar in Gorj, și-a pierdut ambele picioare. A decedat în ambulanță, iar o jumătate de oră mai târziu în drumul către eternitate l-a urmat și soția sa. Copilul a scăpat cu viață și a fost readus în sânul familiei, fiind externat.
După două seri de priveghi, soții Giurcă au fost înhumați, duminică, împreună. Au fost urcați tot împreună în aceeași mașină mortuară și tot împreună se odihnesc, de duminică, în Cimitirul Municipal.
Au curs lacrimi continuu la înmormântare, iar mama lui Alexandru a leșinat. A spus tot timpul că nu participă la o înmormântare ci la o nuntă, asta deși Diana și Alexandru și-au unit destinele, fericiți, cu șase ani în urmă.